De la „Lefki” la pârâul Vanikiotis: istoria de sub strada Papanastasiou

Alexandroupoli este un oraș cu o identitate urbanistică clară, construit pe un plan în rețea cu străzi largi, paralele și perpendiculare. Extinderea lui a fost însă mereu dictată de geografie. Una dintre cele mai caracteristice limite ale sale a fost pârâul Vanikiotis, care cobora din dealurile din nord, traversa orașul și se vărsa în Marea Tracică.

Povestea lui este o fereastră bună spre felul în care Dedeağaç-ul otoman a devenit actuala capitală a regiunii Evros.

„Lefki” și cele două poduri

Înainte de a lua numele familiei care deținea pământurile de la gura lui, pârâul era cunoscut drept „Lefki” (plop), pentru că albia îi era plină de pâlcuri dese de plopi.

În perioada otomană era limita naturală de vest a orașului și îl despărțea de așezarea Kallithea. Legătura cu împrejurimile și cu drumul spre Makri depindea de două poduri de lemn:

• Podul de nord se afla lângă vechiul spital, clădirea de piatră în care funcționează azi Liceul de Muzică, acolo unde se termina pe atunci orașul construit.
• Podul de sud, mai aproape de mare și lângă vechiul post vamal otoman, era începutul actualului drum spre Makri.

În anii 1920, după integrarea Traciei în Grecia și sosirea refugiaților, podurile de lemn au fost înlocuite cu poduri din beton armat. Cel de sud a rezistat până în 1959, când s-a prăbușit după o furtună puternică. A fost reconstruit imediat, mai lat, pentru a păstra legătura cu drumul național.

Familia Vanikiotis

Schimbarea numelui din „Lefki” în „pârâul Vanikiotis” a urmat un obicei al vechiului Alexandroupoli: locurile primeau numele marilor proprietari de pământ din fiecare zonă. Moșia familiei Vanikiotis se întindea la gura de sud a pârâului.

Familia este legată și de un episod fermecător. În 1926, actorul Tzavalas Karousos a venit la Alexandroupoli în turneu cu trupa lui Christoforos Nezer. În primele rânduri ale cinematografului „Ilisia” stătea Eleni Vanikioti, în vârstă de 18 ani, care lucra deja ca funcționară la Prefectura Evros. A fost dragoste la prima vedere, iar cei doi s-au căsătorit.

Acoperirea pârâului și șoseaua de centură

Timp de decenii, pârâul a fost o sursă de îngrijorare. Ploile torențiale bruște de iarnă inundau cartierele din jur, iar albia deschisă din mijlocul orașului crea probleme de sănătate.

Soluția a venit la sfârșitul anilor 1980, în timpul primarului Tasos Soulakakis, care descrie proiectul în cartea sa „De la oraș la Municipalitate”. Albia a fost închisă într-un canal subteran din beton armat care duce apa spre mare. Deasupra a fost construită centura de atunci, actuala stradă Alexandrou Papanastasiou. Proiectul a legat de oraș cartiere precum Kallithea și Exopoli.

Pe urmele pârâului astăzi

Pârâul Vanikiotis curge astăzi în tăcere sub asfaltul străzii Papanastasiou, dar îi puteți urmări încă traseul:

• Liceul de Muzică (vechiul spital): opriți-vă în fața clădirii de piatră de la capătul de nord al străzii Papanastasiou și imaginați-vă că aici, până la începutul secolului al XX-lea, se afla podul de lemn unde se termina orașul.
• Gura de vărsare: coborând spre mare, în dreptul vechiului post vamal, ajungeți acolo unde se întindea moșia Vanikiotis și unde pârâul, acum invizibil, întâlnește Marea Tracică.